CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a avut o întrevedere cu Coordonatorul Rezident ONU în Republica Moldova

Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Simon Springett, Coordonator Rezident ONU în Republica Moldova. Șeful statului i-a adresat felicitări cu prilejul numirii în această funcție.

În cadrul discuției, Igor Dodon a subliniat faptul că ONU reprezintă un partener important al Republicii Moldova, exprimîndu-și convingerea că interacțiunea productivă va continua în vederea avansării agendei de dezvoltare a țării, inclusiv a obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Șeful statului a apreciat înalt Agenda 2030 a ONU, care stabilește clar prioritățile și aspirațiile de dezvoltare la nivel mondial la care s-a aliniat și Moldova.

Totodată, Președintele a exprimat gratitudine pentru asistența oferită țării noastre prin intermediul Cadrului de parteneriat pentru dezvoltarea durabilă, în domenii cheie precum: guvernarea, drepturile omului și egalitatea de gen; creșterea economică durabilă și dezvoltarea socială incluzivă și echitabilă. În context, Igor Dodon a menționat că Moldova mizează în continuare pe expertiza și asistența tehnică ONU în realizarea priorităților naționale de dezvoltare în diverse domenii.

Pe finalul discuției, șeful statului a reiterat poziția consolidată a conducerii de vîrf a Republicii Moldova cu privire la implementarea reformelor asumate și a tuturor acordurilor încheiate cu partenerii externi ai țării.

De asemenea, Președintele Moldovei a relansat invitația în adresa Secretarului General al ONU, Antonio Guterres, de a efectua o vizită oficială în țara noastră pe parcursul anului 2020.