CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a anunțat despre lansarea unor măsuri de protecție socială

La Reședința de Stat, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrunire cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și prim-ministru, Ion Chicu.

După discuții, oficialii au susținut o conferință de presă în cadrul căreia au anunțat despre lansarea principalelor măsuri de protecție socială care vor fi implementate în mod de urgență și vor contribui la îmbunătățirea situației din economia națională și a nivelului de trai al cetățenilor.

Igor Dodon a menționat următoarele măsuri din domeniul social care vor fi implementate:

- Acordarea suportului unic pentru sărbătorile de iarnă, beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat, în sumă de 700 lei, de care vor beneficia 625 mii de persoane.

- Indexarea de două ori pe an a pensiilor, începînd cu 1 octombrie 2020. Numărul de beneficiari va fi de circa 400 mii de persoane.

- Majorarea cuantumului ajutorului pentru perioada rece a anului de la 350 la 500 lei și extinderea numărului de familii beneficiare de acest ajutor de la 170 mii - la 300 mii.

- Garantarea pensiei pentru o perioadă de 5 ani, în cazul decesului unuia dintre soți.

- Majorarea alocației lunare de stat pentru veteranii de război (de la 100 de lei la 300 de lei), pentru participanții la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova și participanții la acțiunile de luptă din Afganistan. De acest ajutor vor beneficia circa 20,5 mii persoane.

- Majorarea indemnizației pentru tinerii specialiști din domeniul medical și farmaceutic. În cazul medicilor și farmaciștilor aceasta va crește de la 45 000 lei la 120 000 lei, iar pentru personalul medical și farmaceutic cu studii medii – de la 36 000 lei la 96 000 lei.

- Majorarea salariilor în sectorul bugetar va constitui în medie 10%. Totodată, pentru unele categorii cum ar fi profesori și educatori, majorarea va fi de 17,6%, pentru bibliotecari și angajați în domeniul culturii - cu 30%, pentru asistenții sociali – cu 16%.

De asemenea, oficialii au stabilit organizarea unor astfel de ședințe în formatul Președinte – Premier – Speaker, în fiecare zi de luni, unde vor puncta prioritățile și sarcinile pentru întreaga săptămînă pe care ulterior le vor comunica și cetățenilor prin intermediul presei.