CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului i-a înmânat titlul de „Maestru în Artă” tânărului acordeonist Radu Rățoi

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit în ziua de 13 iulie cu tânărul acordeonist Radu Rățoi și i-a înmânat titlul onorific de „Maestru în Artă”, pe care i l-a conferit la începutul acestui an, cu prilejul Zilei Naționale a Culturii.

„M-am bucurat să-l cunosc pe Radu Rățoi, un tânăr perseverent și talentat, care studiază la Academia Daneză Regală de Muzică din Copenhaga și care, la doar 23 de ani, este unul dintre cei mai promițători acordeoniști de pe glob. I-am înmânat titlul de „Maestru în Artă” și i-am mulțumit că reprezintă cu demnitate și cu multă virtuozitate Moldova pe marile scene ale lumii”, a spus Președinta Maia Sandu.

În discuția cu tânărul instrumentist, șefa statului a menționat că-și dorește să-l vadă cât mai des cu spectacole acasă, aducând bucurie publicului din Moldova și inspirându-i pe cei pasionați de acordeon, motiv pentru care a îndemnat instituțiile noastre concertistice să-i valorifice talentul. „L-am încurajat, totodată, pe Radu Rățoi să rămână un ambasador fidel al culturii noastre”, a menționat Maia Sandu.