De ziua nașterii poetului Grigore Vieru, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj în care evocă personalitatea marelui om de cultură. Șefa statului menționează că Grigore Vieru ne lipsește mult azi, când ar fi împlinit 87 de ani, dar și în orice altă zi, pentru că acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de repere morale în societate și de spirite aducătoare de lumină.
„Grigore Vieru, a cărui aniversare o sărbătorim astăzi împreună cu întreaga țară, a fost nu doar un poet al tuturor generațiilor și al tuturor inimilor, dar și o înaltă autoritate morală, o călăuză și un model de urmat. Ca scriitor și ca om de cultură el s-a simțit, prin fiecare cuvânt rostit și prin fiecare gest, profund responsabil de soarta acestui pământ”, subliniază Președinta Maia Sandu, afirmând că, în ciuda aparentei sale fragilități, cugetul poetului a fost dârz și plin de curaj, iar spiritul - incoruptibil.
Totodată, șefa statului a salutat faptul că începând cu acest an, la 14 februarie, de ziua nașterii poetului, vom sărbători și Ziua Națională a Lecturii. Președinta Maia Sandu a menționat că lectura este esențială în formarea fiecărui om, chiar de la nașterea lui, stă la baza dezvoltării gândirii și limbajului uman, a capacităților analitice și inteligenței emoționale, este bogăția ce stă la îndemâna tuturor și care ne formează ca personalitate.