Președinta Maia Sandu i-a felicitat astăzi pe cei 47 de tineri și tinere care au susținut toate probele la Examenul Național de Bacalaureat pe nota 10. „I-am felicitat pentru munca, disciplina și perseverența lor de-a lungul anilor de școală. Îi felicit și pe cei 945 de absolvenți care au obținut o medie la BAC mai mare de nota 9, și pe toți elevii care au muncit pentru a obține rezultatele dorite și pentru a deveni mai buni în fiecare zi. Sunt mândră de toți tinerii noștri și am încredere că vor continua să-și dezvolte competențele și că-și vor împlini potențialul”, a spus șefa statului.
Președinta a menționat că acum 10 ani, echipa de la Ministerul Educației a declarat toleranță „zero” față de tentativele de fraudare a bacalaureatului. „Nu a fost ușor, însă a meritat efortul. Astăzi tinerii merg la examene cu încredere că vor fi notați pe merit, că efortul lor de învățare va fi apreciat corect. După 10 ani putem vorbi despre rezultate concrete - o evaluare obiectivă a învățării, tineri motivați și responsabilizați să muncească, creșterea rezultatelor, inclusiv la testele PISA”, a subliniat șefa statului.
Pe final, Președinta Maia Sandu li s-a adresat tinerilor și cu un mesaj de încurajare: „Dragi absolvenți, drumul vostru este deschis spre orice alegere - unii vor merge la universități peste hotare, alții vor rămâne acasă, unde avem universități bune și facem eforturi ca acestea să devină și mai bune. Am încredere că toți veți reuși. În viața voastră începe o perioadă în care veți fi liberi să vă asumați orice responsabilitate și vă doresc să aveți curajul și perseverența să deveniți cât mai buni în orice veți alege să faceți. Republica Moldova are nevoie de voi, pentru a realiza proiectul generației noastre - aderarea la Uniunea Europeană, și pentru că anume voi aveți energia și puterea de a construi o societate dreaptă”.