Președinta Maia Sandu salută inițiativa Ministerului Educației prin care, începând cu 2023, adulții vor beneficia de cursuri gratuite de învățare a limbii române.
„Programul național de predare a limbii române pentru alolingvi a fost extins pentru a include și cursuri pentru adulți, iar în bugetul pentru 2023 au fost prevăzute 10 milioane de lei în acest scop”, a declarat șefa statului.
Executivul urmează să adopte o hotărâre de Guvern care va clarifica detaliile acestui program. „În anii următori, vom extinde programul pentru a acoperi mai bine necesitățile de predare a limbii române adulților”, a punctat Președinta Maia Sandu.
Programul de predare a limbii române pentru alolingvi a fost lansat în anul 2013, la inițiativa Ministerului Educației. Până în acest an, programul era finanțat insuficient și prevedea doar organizarea cursurilor de limbă română pentru copii.
Foto: Studenții Universității din Comrat, la întrevedere cu Președintele Maia Sandu, 2 septembrie 2022