CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului a vizitat localitatea Naslavcea, afectată de rachetele rusești trimise spre Ucraina

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mers astăzi în nordul țării, la Naslavcea, localitate afectată de rachetele rusești lansate spre infrastructura civilă a Ucrainei. Președinta țării a discutat cu localnicii, în mare parte vârstnici, care au fost nevoiți să treacă prin clipe de groază și ale căror case au rămas fără geamuri și cu acoperișurile distruse.

În total, au avut de suferit 21 de gospodării, iar suma stricăciunilor se ridică la aproape 68 de mii de lei. Autoritățile locale au dat asigurări că, în scurt timp, vor acoperi cheltuielile suportate de oameni pentru ca să-și repare locuințele.

„Oamenii mi-au spus că sunt necăjiți din cauza prețurilor mari, a lipsei locurilor de muncă și a veniturilor mici. Le-am spus că guvernarea face tot ce poate, în condițiile în care avem un război la hotare și o economie slăbită de mai multe crize. M-a întristat faptul ca nu toată lumea înțelege ce se întâmplă în țara vecină și că Rusia se face vinovată de aceste nenorociri. În aceste vremuri complicate, trebuie să rămânem uniți și să luptăm mai eficient cu dezinformarea”, a subliniat Maia Sandu.

Potrivit ei, acest război nedrept și atacurile asupra civililor trebuie să înceteze. „Republica Moldova a condamnat din prima zi agresiunea Rusiei în Ucraina. Noi ne dorim ca toți oamenii să se simtă în siguranță în propriile case, pe străzi, în țările lor. Cu toții merităm să trăim în pace”, a spus Președinta Maia Sandu.