CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului a venit cu un mesaj de comemorare a victimelor războiului din Afganistan

Astăzi, cand  se împlinesc 35 de ani de la sfârșitul războiului din Afganistan, război în care au fost înrolați peste 12 mii de moldoveni, dintre care, 301 nu s-au mai întors vii acasă, iar alți 700 au revenit răniți, șefa statului a venit cu un mesaj de comemorare a celor căzuți pe câmpul de luptă. 

„Îi comemorăm pe conaționalii noștri care și-au pierdut viețile în războiul din Afganistan și ne rugăm, alături de familiile lor îndurerate și alături de veterani, pentru pace și pentru ca nimeni să nu mai treacă vreodată prin ororile războiului. Din păcate, chiar azi, în timp ce îi pomenim pe moldovenii căzuți în Afganistan, în Ucraina sunt distruse localități întregi și uciși cu sânge rece oameni pașnici, inclusiv copii”, a declarat șefa statului. 

Președinta Maia Sandu a mai menționat că în aceste timpuri periculoase, autoritățile fac totul ca să mențină pacea în țara noastră. „Republica Moldova este împotriva războiului, suntem o țară cu oameni care prețuiesc pacea și libertatea”, a mai afirmat șefa statului.