CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului a primit scrisorile de acreditare ale noului Ambasador al României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit astăzi, în cadrul unei ceremonii oficiale, scrisorile de acreditare din partea Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu.

Șefa statului i-a urat noului Ambasador al României bun-venit în Republica Moldova și i-a dorit succes în exercitarea mandatului, după care oficialii au făcut un schimb de opinii privind starea curentă a relațiilor bilaterale dintre țările noastre. Ei și-au exprimat convingerea că dialogul foarte bun, care există în prezent între cele două state, va impulsiona cooperarea dintre Chișinău și București, în beneficiul tuturor cetățenilor.