CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului a discutat despre următorii pași în procesul de aderare la UE cu Jānis Mažeiks, șeful Delegației UE în Republica Moldova

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Ambasadorul Jānis Mažeiks. Interlocutorii au discutat despre următorii pași în parcursul nostru european, după ce Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu țara noastră în luna decembrie a anului trecut.

Printre acești pași se numără inițierea unei analize a gradului de conformitate a legislației moldovenești cu standardele europene, elaborarea și adoptarea unui cadru de negocieri de către țările membre ale Uniunii Europene, precum și punerea în aplicare completă a recomandărilor formulate de Comisia Europeană.

În timpul întâlnirii, Președinta a subliniat importanța implicării cetățenilor în acest proces. În toamnă, în cadrul unui referendum, aceștia vor avea oportunitatea să-și exprime voința cu privire la viitorul european al Moldovei și aspirația țării de a deveni stat membru al Uniunii Europene.