CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului a discutat despre cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic cu reprezentanții statelor membre UE

Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu mai mulți reprezentanți ai Parteneriatului Estic din cadrul statelor membre ale Uniunii Europene. Delegația a fost condusă de Dirk Schübel, Emisarul Special al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) pentru Parteneriatul Estic (PaE), un prieten al țării noastre, care a fost șeful Delegației UE la Chișinău în 2009 - 2013.

Șefa statului a discutat despre sprijinul oferit de statele membre UE în parcursul nostru european, agenda noastra de reforme și cum Parteneriatul Estic poate livra și în continuare beneficii palpabile cetățenilor noștri. Președinta a apreciat cooperarea tot mai strânsă dintre UE și țările Parteneriatului Estic care doresc să adere la Uniunea Europeană. Datorită instrumentelor de promovare a stabilității, securității și prosperității în vecinătatea estică, Moldova este astăzi mai puternică și poate face față mai bine provocărilor cu care se confruntă.

Președinta Maia Sandu a subliniat că Parteneriatul Estic trebuie adaptat la noua realitate din regiunea noastră unde consolidarea securității și creșterea economică sunt priorități cheie. PaE trebuie să devină o platformă care sprijină și mai mult eforturile țărilor membre în procesul de aderare la UE. Integrarea în UE este proiectul nostru de țară, pentru care lucrează toate instituțiile statului și care este susținut de toți cetățenii care își doresc să trăiască în pace, libertate și prosperitate la ei acasă.