CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului a discutat cu directorul general adjunct al Fondului Monetar Internațional

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu directorul general adjunct al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kenji Okamura, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău. Interlocutorii au vorbit despre principalele provocări cu care se confruntă economia Republicii Moldova în contextul regional incert, despre criza energetică și despre creșterea prețurilor.

Șefa statului a apreciat sprijinul de care țara noastră a beneficiat de-a lungul anilor din partea FMI, precum și faptul că, recent, a fost agreată majorarea pachetului financiar pentru Republica Moldova, ca răspuns la noile realități generate de războiul din Ucraina. Președinta Maia Sandu a menționat că, în prezent, efortul autorităților este îndreptat spre susținerea categoriilor vulnerabile ale populației, afectate de majorarea prețurilor, și spre îmbunătățirea condițiilor pentru business. În acest sens, se mizează pe cooperarea cu FMI în domeniul fiscal, inclusiv pe o reformă a sectorului, pentru a face mediul de afaceri din țara noastră mai atractiv.

Domnul Kenji Okamura a exprimat deschiderea Fondului Monetar Internațional de a sprijini în continuare Republica Moldova în procesul de transformare a țării, de realizare a reformelor economice și de consolidare a instituțiilor publice.