CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului a discutat cu conducerea Autonomiei Găgăuze și cu primarii din regiune

În cadrul vizitei de lucru efectuate la Comrat, Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu conducerea autonomiei, cu membrii Adunării Populare a Găgăuziei și cu primarii din regiune. Discuțiile au vizat situația din țară și problemele oamenilor și ale comunităților din Găgăuzia.

Președinta Maia Sandu a menționat că astăzi sarcina principală a autorităților, inclusiv a celor de la Comrat, este să asigure pacea în țară. Șefa statului a mai spus că autoritățile publice de toate nivelurile trebuie să lucreze împreună pentru pregătirea țării de sezonul rece în contextul crizei energetice fără precedent. Președinta a menționat că autoritățile centrale depun toate eforturile pentru a asigura țara cu resurse energetice și pentru a crește veniturile cetățenilor în această perioadă dificilă pentru toți.

Șefa statului a trasat și alte direcții de activitate pentru perioada următoare: lupta împotriva corupției, îmbunătățirea mediului de afaceri și atragerea investițiilor, dezvoltarea agriculturii și impactul schimbărilor climatice care afectează în special regiunea de sud a țării, modernizarea infrastructurii. Primarii au salutat lansarea Programului Național „Satul European”, la prima etapă a căruia în Găgăuzia au fost selectate 19 proiecte în sumă de peste 70 de milioane de lei.

Pe finalul vizitei, Președinta Maia Sandu a făcut un scurt popas la Compania „Vinuri de Comrat”, una dintre întreprinderile ce beneficiază de finanțare europeană. Compania are o istorie de peste o sută de ani, iar în urma modernizării făcute în ultimii ani a reușit să-și extindă exporturile în peste 20 de țări.