CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului a avut o întrevedere cu Simon Springett, Coordonatorul Rezident al Organizaţiei Naţiunilor Unite din Moldova

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit, astăzi, cu Simon Springett, Coordonatorul Rezident al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în Moldova, care își încheie mandatul în țara noastră. 

În cadrul discuțiilor, șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru asistența constantă oferită de către agențiile ONU Republicii Moldova în  mai multe domenii, inclusiv pentru diminuarea efectelor pandemiei Covid-19 și gestionarea crizei umanitare provocate de războiul de la granițele noastre. Șefa statului a subliniat că autoritățile vor continua reformele inițiate pentru dezvoltarea și modernizarea țării.