CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului a avut o întrevedere cu Președinta Seimas-ului Republicii Lituania, Viktorija Čmilytė-Nielsen

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Președinta Seimas-ului Republicii Lituania, Viktorija Čmilytė-Nielsen, care se află în vizită în țara noastră. Discuțiile s-au referit la evoluțiile de securitate din regiune și provocările cărora țara noastră trebuie să le facă față în anul curent, cea mai importantă fiind criza energetică. Oficialele au vorbit și despre experiența lituaniană în ceea ce privește consolidarea independenței energetice a țării, o soluție fiind dezvoltarea energiei verzi și a celei regenerabile.

Șefa statului i-a mulțumit doamnei Čmilytė-Nielsen pentru prietenia și susținerea de care Lituania a dat mereu dovadă în raport cu Moldova. „Mi-am exprimat interesul de a extinde cooperarea economică și de a atrage investiții lituaniene în economia noastră. I-am transmis, totodată, că ne dorim o intensificare a cooperării în materie de securitate - pentru combaterea dezinformării și a știrilor false, care sunt o amenințare pentru democrațiile de azi”, a mai spus Președinta Maia Sandu.