Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu ES Steven Fisher, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Oficialii au discutat despre susținerea reformelor anticorupție și în domeniul justiției în țara noastră, șefa statului mulțumind pentru sprijinul pe care Regatul Unit l-a acordat pe parcursul anilor în asigurarea unei guvernări responsabile în Moldova.
În context, doamna Maia Sandu și-a exprimat aprecierea pentru ajutorul oferit de partenerii britanici în stabilirea unui cadru strategic de comunicare în domeniu, prin proiectul de asistență tehnică „Susținerea reformelor anticorupție și a justiției în Republica Moldova”. În cadrul acestuia, experți locali și internaționali vor contribui la îmbunătățirea capacității instituțiilor publice de a combate corupția sistemică și la creșterea eficienței sistemului judiciar. Proiectul va sprijini, de asemenea, implicarea cetățenilor, a organizațiilor non-statale, a profesioniștilor din domeniul juridic și a mass-media pentru a spori presiunea din partea societății pentru reformele din sector.