CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării a vizitat combinatul de carne „Basarabia Nord” din Bălți

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a vizitat combinatul de carne „Basarabia Nord” din Bălți, una din cele mai cunoscute întreprinderi în domeniul industriei alimentare din Moldova.

Combinatul și-a început activitatea în anul 1944 de la producerea a cîtorva feluri de salam și a cărnii de pasăre. Ulterior întreprinderea a fost modernizată, și-a mărit volumul de producție, inclusiv datorită instalării unei camere frigorifice cu capacitatea de păstrare de 3 mii de tone.

Astăzi „Basarabia Nord” are un colectiv de circa 350 de oameni care produc 20 de tone de mezeluri într-un singur schimb.

În ultimii doi ani întreprinderea înregistrează creșterea veniturilor, prilej cu care Igor Dodon a felicitat conducerea și angajații combinatului.

În cadrul discuției șefului statului cu conducerea întreprinderii a fost semnalată problema privind refuzul rețelelor mari de magazine din țară de a include producția autohtonă pe rafturile magazinelor impunînd să fie redus prețul producției cu circa 30-40%.

Igor Dodon a menționat că va pleda pentru aprobarea unei noi legi cu privire la comerțul intern și vor fi depuse toate eforturile pentru protejarea producătorului autohton. Președintele țării le-a urat angajaților și conducerii întreprinderii succes în continuare.