Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, întreprinde o vizită de lucru în raioanele Rîșcani și Edineț unde, tradițional, va avea întîlniri cu administrația locală, cetățenii și agenții economici. De asemenea, șeful statului va vizita liceul teoretic, va felicita familiile cu mulți copii și cuplurile longevive și va avea o întrevedere cu slujitorii bisericii.
Prima destinație din agendă a fost aeroportul din orașul Bălți (Bălți-Leadoveni). Igor Dodon împreună cu Viorel Catană, directorul companiei „Moldaeroservice”, au discutat planurile de atragere a investitorilor străini pentru modernizarea completă a acestui port aerian, cu perspectiva de a deschide un hub low cost ca o alternativă Aeroportului din Chișinău.
Totodată, șeful statului a salutat ideea deschiderii pe lîngă Aeroportul Bălți a unei școli de aviație, ținîndu-se cont de insuficiența cadrelor calificate în acest domeniu. Este preconizată instruirea piloților de aeronave și elicoptere, a personalului tehnic și a colaboratorilor serviciilor terestre.
Igor Dodon i-a asigurat pe toți de faptul că conducerea Moldovei acordă o atenție sporită proiectului de investiții în aeroportul din Bălți și va acorda toată susținerea necesară pentru realizarea cu succes a obiectivelor propuse.