CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării a avut o întrevedere de lucru cu Zinaida Greceanîi

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu doamna Zinaida Greceanîi, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte de actualitate.

În cadrul dialogului, părțile au discutat despre sesiunea primăvară-vară a Parlamentului, proiectele de legi care urmează a fi înaintate spre adoptare și despre prioritățile Partidului Socialiștilor la nivel de Legislativ.

De asemenea, au fost dezbătute subiecte cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor locale, dar și a celor parlamentare, preconizate pentru anul curent. În acest context, s-a menționat faptul că alegerile locale din Chișinău și Bălți, dar și din alte localități, trebuie să se desfășoare în strictă conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare, și să aibă loc pe data de 20 mai, curent, iar orice tentativă de a le amîna, sau și mai grav, de a nu desfășura alegerile respective - este condamnabilă.

Părțile au conchis că argumentul invocat – lipsa resurselor financiare planificate, este pe de o parte lipsit de sens, iar pe de altă parte contravine, în mod flagrant, tuturor principiilor democratice și standardelor generale acceptate, precum și principiilor pe care trebuie să le respecte Republica Moldova ca stat în raport cu toate instituțiile internaționale.

Totodată, președintele a menționat faptul că dacă majoritatea parlamentară dorește să economisească bani, în contextul organizării și desfășurării alegerilor, soluția optimă, în acest sens, este organizarea alegerilor locale pe 20 mai, împreună cu alegerile parlamentare anticipate. ”Acest lucru ar permite economisirea a zeci de milioane de lei, cu păstrarea tuturor principiilor unui stat de drept și a unei democrații în spiritul și buchea legii”, a conchis Igor Dodon.