Tradițional, în cadrul vizitei de lucru în teritoriu, Preşedintele ţării a avut o întrevedere cu locuitorii din regiune, care s-a desfășurat în sala de cultură din satul Coșnița.
Părţile au făcut un schimb de opinii despre problemele cu care se confruntă oamenii. Cele mai frecvente au vizat necesitatea reabilitării drumurilor, canalizare, salubrizare, iluminare ș.a.
Igor Dodon a comunicat despre acțiunile întreprinse de actuala guvernare pentru a îmbunătăți viața cetățenilor din întreaga țară. Şeful statului s-a referit și la indexarea pensiilor, și la programul “Un medic pentru tine” și la proiectele de infrastructură în economie.
În cadrul acestei întrevederi, Preşedintele ţării a avut totodată plăcerea să felicite personal 3 familii cu mulți copii, 5 cupluri longevive, precum și un veteran de război, participant al Marelui Război pentru Apărarea Patriei, domnul Vladimir Costenco, căruia, de asemenea, i-a înmînat Ordinul Republicii.
Şeful statului le-a dorit tuturor sănătate, fericire și prosperitate. Igor Dodon a remarcat faptul că mereu a pledat pentru un dialog direct cu locuitorii orașelor și satelor din raioanele de pe ambele maluri ale Nistrului, întrucît doar împreună se poate contribui la depășirea problemelor și asigurarea unui trai decent pentru toată populația Republicii Moldova.