CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării a avut o întrevedere cu conducătorii asociațiilor companiilor de transport

Astăzi Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a desfășurat o nouă întrevedere de lucru cu reprezentanții diferitor ramuri ale economiei naționale – conducători ai asociațiilor companiilor de transport.

Interlocutorii au discutat situația actuală din domeniul transportului de mărfuri care are un rol primordial în dezvoltarea infrastructurii, situația din domeniul operațiunilor de export-import, precum și a transportului de pasageri.

Drept consecință a crizei provocate de pandemie, părțile au constatat înrăutățirea gravă a situației în această ramură. Totodată, a fost menționat faptul că după finalizarea epidemiei, problemele în domeniul respectiv, dar și în economie în ansamblu vor rămîne, iar restabilirea activității în regim normal va fi lentă.

Șeful statului i-a asigurat pe interlocutori că actuala conducere a țării cunoaște problemele din această ramură, dar și din alte domenii, iar săptămîna viitoare, după dezbaterile organizate cu reprezentanții fiecărui domeniu, autoritățile vor lansa un pachet de inițiative pentru fiecare sector al economiei.