CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării a avut o discuție cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional în Moldova

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o discuție în format online cu șeful misiunii de monitorizare a Fondului Monetar Internațional în Moldova, Ruben Atoyan și reprezentantul permanent al FMI în țara noastră, Volodymyr Tulin. Oficialii au discutat un spectru larg de chestiuni legate de cooperarea Moldovei cu această instituție financiară internațională.

În special, interlocutorii au discutat despre cele mai importante probleme social-economice din țara noastră, finalizarea reformei sectorului financiar și bancar, menținerea statutului independent al Băncii Naționale a Moldovei, politica bugetar-fiscală, politica energetică, combaterea corupției și consolidarea statului de drept.

De asemenea, părțile au examinat perspectivele de elaborare și semnare a unui nou Program de cooperare dintre Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional pentru următorii ani, în valoare de 550 milioane dolari SUA. Astfel, în cadrul discuției a fost specificat că este preconizată o ședință a Consiliului Directorilor FMI deja în luna septembrie curent.

Igor Dodon a remarcat faptul că Misiunea FMI a desfășurat deja primele consultații în format online cu Guvernul și Banca Națională a Moldovei, iar activitatea în acest sens continuă, de aceea astăzi, interlocutorii au convenit să organizeze o nouă rundă de negocieri după încheierea misiunii în luna iulie.