Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat astăzi, 14 noiembrie a.c, alături de președintele Parlamentului, Igor Corman, și prim-ministrul Iurie Leancă, necrologul în memoria academicianului Vasile Anestiadi.
Vă prezentăm textul integral al necrologului:
„În data de 13 noiembrie, la vârsta de 86 de ani, a încetat din viaţă decanul de vârstă al Academiei de Științe a Moldovei, academicianul Vasile Anestiadi, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale, fost rector al Institutului de Stat de Medicină din Chişinău, care a condus instituția timp de 23 de ani (1963-1986) şi care ulterior a devenit rector viager al Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.
Întreaga sa viaţă, Vasile Anestiadi şi-a dedicat-o medicinei. A desfăşurat o prodigioasă activitate didactică şi ştiinţifică în cadrul Institutului de Stat de Medicină din Chişinău și al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, contribuind la formarea a circa 20 de mii de medici și farmaciști. Vasile Anestiadi a fost membru de onoare al mai multor organizații și societăți științifice internaționale, fiind apreciat pentru activitatea sa prodigioasă cu cea mai înaltă distincție a țării noastre, „Ordinul Republicii”, dar și cu alte decorații de stat.
Odată cu plecarea la cele veșnice a academicianului Vasile Anestiadi, ţara noastră pierde o personalitate notorie, un reprezentant de marcă al elitei intelectuale şi un mare patriot, iar comunitatea medicală și științifică - un talentat savant, pedagog și manager, descendent al faimoasei „generaţii de aur” a medicinei autohtone.
Suntem alături de îndoliata familie Anestiadi şi exprimăm condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Nicolae Timofti, Preşedintele Republicii Moldova
Igor Corman, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova
Iurie Leancă, Prim-ministru al Republicii Moldova”