Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi, 18 decembrie a.c., la Palatul prezidențial din Ankara, o întrevedere cu președintele Turciei, Abdullah Gul, în cadrul vizitei pe care o întreprinde în Republica Turcia.
După întrevederea tête-à-tête a celor doi șefi de stat și convorbirile oficiale, cu participarea membrilor celor două delegații oficiale, președintele Nicolae Timofti a făcut următoarea declarație de presă:
„Domnule președinte Abdullah Gul,
Onorată asistență,
Sunt onorat să mă aflu în Republica Turcia și-i mulțumesc domnului președinte Abdullah Gul pentru invitația Domniei sale de a vizita această țară, care prin istoria, tradițiile și politica sa activă a devenit un puternic actor regional și un pol de stabilitate la confluența a trei continente.
Mulțumesc, de asemenea, pentru ospitalitatea și atenția cu care a fost tratată delegația Republicii Moldova.
Întâlnirea de astăzi cu domnul președinte Abdullah Gul reprezintă o dovadă a voinței comune de a consolida și de a extinde relațiile de colaborare dintre țările noastre.
Este o continuare a dialogului politic foarte bun care există între cele două țări. În ultimii 2 ani, s-au produs, la nivel înalt, întâlniri moldo-turce memorabile și de o reală eficiență.
Am convenit astăzi, cu domnul președinte Gul, asupra aprofundării relațiilor moldo-turce. Am discutat despre necesitatea elaborării și semnării, în timpul apropiat, a unei Declarații comune privind stabilirea unui parteneriat strategic între țările noastre. Un asemenea document ar impulsiona dialogul constructiv și cooperarea pe diferite dimensiuni.
Una dintre aceste dimensiuni este integrarea europeană. Republica Moldova a parafat recent Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, un act istoric pentru țara mea, din punct de vedere politic și economic, iar Parlamentul European a recomandat statelor membre liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova.
Turcia, la rândul ei, este stat candidat, iar recent a semnat cu Uniunea Europeană Acordul de Readmisie și a început negocierile de liberalizare a vizelor europene pentru cetățenii turci.
Avem, așadar, obiective comune în calea de integrare europeană și ne vom susține reciproc în acest proces.
Revenind la raporturile bilaterale, aș vrea să subliniez că vedem cooperarea economică drept un domeniu cheie în care am putea realiza succese importante.
Încurajăm colaborarea dintre comunitățile de afaceri și ne angajăm să îmbunătățim mediul de afaceri și cadrul legal.
Salutăm intenția statelor noastre de a semna, în viitorul apropiat, Acordul moldo-turc de Liber Schimb. Comisia inter-guvernamentală moldo-turcă ar urma să joace un rol de coordonare pentru crearea unor condiții prielnice pentru afaceri.
Susținem elaborarea unor proiecte comune în domeniul agricol și cel energetic. Există o cooperare eficientă în ceea ce privește sănătatea publică și se poartă consultări în privința unui Acord de protecție socială a cetățenilor.
Vom sprijini și inițiativele care vizează educația. În ceea ce privește cultura, a fost semnat astăzi, un Plan de acțiuni între Ministerul Culturii din Republica Moldova și Ministerul Culturii și Turismului din Republica Turcia.
Sperăm ca turismul să se dezvolte cu o nouă intensitate după abolirea reciprocă a vizelor. Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Acordul respectiv, urmând ca Marea Adunare Națională a Turciei să se pronunțe pe marginea acestui document.
Împreună cu președintele Abdullah Gul am discutat despre importanța comunității găgăuzilor din Republica Moldova în avansarea relațiilor de prietenie și cooperare cu Republica Turcia. Susținem eforturile de integrare a găgăuzilor în societatea moldovenească, cu păstrarea identității lor culturale și îmbunătățirea condițiilor social-economice din regiune.
De asemenea, am trecut în revistă aspecte ale cooperării bilaterale inter-parlamentare, dar și în cadrul organizațiilor internaționale.
Încă o dată îi mulțumesc domnului președinte Abdullah Gul pentru deschiderea și amabilitatea sa și îmi reafirm încrederea în posibilitatea de consolidare a relațiilor noastre, în beneficiul popoarelor Republicii Moldova și Republicii Turcia.
Vă mulțumesc”.