CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu ES Sándor Szabó, Ambasadorul Ungariei

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu ES Sándor Szabó, Ambasadorul Ungariei la Chișinău. Oficialii au făcut un schimb de păreri despre situația curentă din cele două țări, precum și despre perspectivele cooperării bilaterale post-pandemice. Doamna Maia Sandu a mulțumit Ambasadorului Sándor Szabó pentru sprijinul oferit de Ungaria anul trecut în combaterea pandemiei și în echiparea lucrătorilor medicali și și-a exprimat speranța că Budapesta va contribui la obținerea mai rapidă a vaccinului anti-Covid-19 de către Republica Moldova.

Printre alte priorități imediate șefa statului a menționat soluționarea blocajului politic și guvernamental din Republica Moldova, ceea ce va permite accesarea asistenței financiare externe, atât de necesară pentru depășirea consecințelor economice, sociale și sanitare ale crizei provocate de pandemia Covid-19. În același timp, Președintele Maia Sandu a subliniat că soluția optimă pentru reformatarea spectrului politic rămân alegerile parlamentare anticipate.