CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele a avut o întrevedere cu șeful Directoratului General pentru Vecinătate din cadrul Comisiei Europene

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Christian Danielsson, șeful Directoratului General pentru Vecinătate și Negocieri privind Extinderea în cadrul Comisiei Europene, care se află într-o vizită în țara noastră.

Oficialii au discutat despre agenda relațiilor între Moldova și UE. Igor Dodon a mulțumit partenerilor europeni pentru atenția sporită și suportul constant acordat țării noastre. Totodată, Președintele a remarcat importanța întrevederilor cu oficialii Uniunii Europene ce au avut loc la începutul lunii septembrie la Bruxelles care au vizat diverse subiecte de interes comun.

Șeful statului a comunicat delegatului UE despre semnarea la 16 septembrie a Acordului politic privind obiectivele între fracțiunile parlamentare PSRM și ACUM, dar și între Guvernul, Președinția și Parlamentul. „Reieșind din obiectivele stipulate în acest document, Republica Moldova își asumă angajamentul de a continua reformele necesare şi de a implementa prevederile Acordului de Asociere, care rămîne o prioritate pentru conducerea țării”, a specificat Igor Dodon.

Totodată, Președintele țării a reiterat că reforma justiţiei, combaterea corupției și consolidarea instituțiilor democratice sunt în topul priorităților naționale menite să sporească calitatea vieții cetățenilor noștri și să impulsioneze dezvoltarea economiei naționale.