Președintele țării, Igor Dodon, a participat la ședința festivă de lansare a noului an de studii, promoția XIII, a Institutului Național al Justiției, instituție care a fost inaugurată 13 ani în urmă de Președintele Republicii Moldova.
Institutul Național al Justiției a fost creat cu suportul Consiliului Europei și joacă un rol cheie în formarea judiciară, în consolidarea puterii judiciare în cel mai larg sens al cuvîntului.
În cadrul discursului, Igor Dodon a menționat faptul că subiectul reformei justiției este unul foarte actual din care considerent a luat act cu interes de opinia Comisiei de la Veneția pe marginea proiectului de reformă a justiției. Șeful statului nu vede motiv de îngrijorare vis-a-vis de recomandările formulate, atît timp cît ele vor fi luate în calcul de Ministerul Justiției la ajustarea finală a proiectului de lege și nici nu pune în discuție expertiza furnizată de Comisie, deoarece opinia în mare parte coincide cu poziția Președinției.
Președintele țării a menționat că, cu părere de rău, sîntem nevoiți să amînăm lansarea reformei în justiție pentru ajustarea proiectului de lege la recomandările experților din cadrul Comisiei de la Veneția, ca în final să fie realizată o reformă autentică și veritabilă.
Igor Dodon consideră că reforma în justiție trebuie începută și gîndită în procesul de instruire a viitorilor magistrați și procurori ai țării. „Cea mai valoroasă și prețioasă investiție a statului este în factorul uman, în oameni, investiție care apoi trebuie demonstrată prin profesionalism, virtute și verticalitate”, a remarcat șeful statului.
Președintele țării a subliniat faptul că INJ trebuie să devină unica cale de acces în profesia de judecător și procuror, iar statul să valorifice pe deplin această investiție a sa. Totodată, Igor Dodon consideră că prioritatea și accentul trebuie pus pe absolvenții INJ, pe tineri bine școliți, iar accederea în profesie a altor categorii, în baza vechimii în muncă, trebuie minimalizată.
În calitate de Președinte, Igor Dodon a semnat fără rezerve decretele de numire în funcție de judecători la absolut toți absolvenții INJ. „Acesta este creditul meu de încredere pe care l-am acordat absolvenților și care urmează să fie valorificat prin actul de justiție, astfel ca întreaga societate să aibă încredere în puterea judiciară!”, a specificat șeful statului.