La invitația Uniunii Ofițerilor din Republica Moldova și în calitate de Comandant Suprem al Forțelor Armate, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ședința festivă consacrată aniversării a 20-a a acestei organizații.
Ședința a fost deschisă de către Victor Gaiciuc, general, președintele Uniunii Ofițerilor, consilierul prezidențial în domeniul apărării şi securităţii naţionale, secretarul Consiliului Suprem de Securitate. La eveniment au mai participat Pavel Voicu, ministrul Apărării al RM, deputați ai Parlamentului, conducerea Serviciului Pază și Protecție de Stat.
Igor Dodon a adresat felicitări tuturor celor prezenți cu ocazia acestui eveniment semnificativ, dorindu-le sănătate și pace. Șeful statului a subliniat faptul că ofițerii în rezervă și cei care activează servesc drept piloni ai statului nostru, fiind adevărați patrioți.
Președintele țării le-a adresat ofițerilor mulțumiri pentru munca enormă pe care o depun întru consolidarea statalității noastre. „În timp ce la straja Republicii Moldova se află astfel de oameni destoinici, noi cu demnitate vom reuși să realizăm toate sarcinile pe care ni le-am trasat”, a menționat Igor Dodon.
De asemenea, șeful statului a exprimat recunoștință Uniunii Ofițerilor pentru susținerea acordată noii majorități parlamentare și Guvernului în perioada transferului dificil al puterii, din iunie curent.
Pe finalul discursului, Igor Dodon le-a mulțumit ofițerilor pentru participarea activă la evenimentele organizate sub egida Președintelui Republicii Moldova cu ocazia marcării aniversării a 660-a de la întemeierea Statului Moldovenesc și a 75-a de la eliberarea țării de sub ocupația fascistă. În context, șeful statului a dat asigurări ofițerilor că Administrația Președintelui le va acorda tot sprijinul necesar și pe viitor, inclusiv în vederea protecției sociale.
Președintele Republicii Moldova a anunțat că astăzi a semnat un Decret cu privire la conferirea ordinului „Credință Patriei” unui grup de ofițeri, pentru serviciu impecabil îndelungat și merite deosebite față de Republica Moldova. Igor Dodon a înmînat personal distincțiile ofițerilor decorați, felicitîndu-i cu acest prilej.