CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere de lucru cu guvernatorul orașului Sankt Petersburg

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu guvernatorul orașului Sankt Petersburg, Alexandr Beglov.

Oficialii au discutat mai multe chestiuni ce țin de cooperarea bilaterală în domeniul economic, umanitar și interregional, precum și problemele cu care se confruntă muncitorii migranți din Moldova, care lucrează în Petersburg și în regiunea Leningrad. În acest context, părțile au salutat înțelegerile care au fost obținute de către președinții Rusiei și Moldovei în timpul vizitei oficiale pe care șeful statului a întreprins-o în Federația Rusă.

În cadrul întrevederii, Președintele țării a menționat interesul părții moldovenești în restabilirea deplină și cât mai rapidă a cooperării bilaterale în domeniul comercial și economic. Igor Dodon și Alexandr Beglov au fost unanimi în opinia că primul Forum economic moldo-rus, care s-a desfășurat în perioada 20-22 septembrie 2018, la Chișinău, va deveni o platformă importantă pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor de cooperare dintre Moldova și Rusia, inclusiv la nivel regional.

În context, interlocutorii au discutat rezultatele ședinței Consiliului economic moldo-rus, care a avut loc recent, la Moscova, unde experții din ambele state au analizat realizarea acordurilor investiționale încheiate și măsurile de consolidare în continuare a cooperării în domenii prioritare, cum ar fi agricultura, industria, turismul, atragerea investițiilor străine directe. Astfel, șeful statului a subliniat interesul părții moldovenești în participarea activă a cercurilor de afaceri din Sankt Petersburg în proiecte comune din sferele respective.

De asemenea, părțile au examinat posibilitatea sporirii numărului de burse pentru tinerii din Moldova care doresc să studieze la universitățile din Sankt-Petersburg.

Alexandr Beglov a acceptat invitația Președintelui Igor Dodon de a efectua o vizită în Moldova în luna martie, 2019.

”Colaborarea cu capitala de nord a Rusiei – principalul partener strategic al nostru – va fi mereu una din prioritățile Republicii Moldova”, a specificat șeful statului.