CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Președintele Republicii Serbia  

În cadrul Conferinței de Securitate de la München, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Aleksandar Vucic, Președintele Republicii Serbia.

În cursul dialogului, oficialii au optat pentru valorificarea la justa valoare a potențialului de colaborare economică între statele noastre şi pentru creșterea volumului schimburilor comerciale, inclusiv prin încurajarea cooperării dintre Camerele de Comerţ şi Industrie din Moldova și Serbia. Totodată, șeful statului nostru a pledat pentru conjugarea eforturilor în vederea consolidării cooperării bilaterale în cadrul organismelor regionale și internaționale, fapt ce va conduce la consolidarea stabilități și securității atît în regiune, cît și în Europa în ansamblu.

Igor Dodon și Aleksandar Vucic au fost unanimi în opinia privind necesitatea promovării unei politici de „compatibilitate” în raport cu Moldova și Serbia din partea partenerilor internaționali atît din Est, cît și din Vest. În acest context, Igor Dodon i-a adus la cunoștință președintelui Serbiei prioritățile naționale pe care, în calitatea sa de Președinte al Moldovei, le promovează în cadrul politicii externe echilibrate, în baza principiului constituțional de neutralitate permanentă a Republicii Moldova.

În încheierea întrevederii, șefii statelor au făcut schimb de invitații pentru vizite reciproce.