La Bruxelles, astăzi, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Președintele Parlamentului European, dl. David-Maria Sassoli.
Șeful statului a mulțumit membrilor Parlamentului European pentru susținerea majorității parlamentare și a noului Guvern de la Chișinău. De asemenea, Igor Dodon a dat asigurări domnului David-Maria Sassoli că conducerea țării va continua implementarea Acordului de Asociere și a reformelor structurale.
În context, Președintele țării a menționat că Republica Moldova optează pentru intensificarea dialogului cu Uniunea Europeană și consolidarea instituțiilor democratice din țară, fapt ce presupune combaterea corupției, investigarea minuțioasă a fraudei bancare, reforma justiției, etc.
Totodată, Igor Dodon și-a exprimat convingerea că poziția consolidată a Președintelui, Parlamentului și a Guvernului Republicii Moldova cu privire la agenda internă și externă a țării va impulsiona cooperarea noastră cu partenerii externi, inclusiv cu Parlamentul European.
În acest sens, șeful statului a constatat cu satisfacție o comunicare productivă stabilită între dl. Sassoli și Zinaida Greceanîi, în cadrul vizitei Președintelui Parlamentului Republicii Moldova la Bruxelles, în luna iulie curent.