Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu o delegație de parlamentari lituanieni, reprezentanți ai grupului pentru relații interparlamentare cu Republica Moldova din cadrul Seimas-ului Republicii Lituania. Delegația a fost condusă de Jonas Liesys, vicepreședintele Seimas-ului.
Igor Dodon a salutat aflarea delegației lituaniene în Republica Moldova. În cadrul discuției, șeful statului a remarcat activizarea dialogului politic moldo-lituanian la toate nivelurile, exprimînd gratitudine pentru asistența acordată țării noastre în diverse domenii, precum cel bancar, siguranța alimentelor, protecția socială, sănătate, combaterea spălării banilor și altele, precum și pentru sprijin în implementarea reformelor.
Totodată, Președintele țării a reiterat interesul pentru valorificarea deplină a potențialului de cooperare economică bilaterală, remarcînd creșterea schimburilor comerciale dintre statele noastre. Astfel, șeful statului a specificat că volumul comerţului exterior al RM cu Lituania în anul 2017 a constituit 21,5 milioane de dolari, iar în 2018 - 22,5 milioane.
De asemenea, Igor Dodon a exprimat mulțumiri părții lituaniene pentru intenția de a organiza la Chișinău, în perioada 2-4 decembrie curent a reuniunii speakerilor în formatul statelor nordice şi baltice (NB8).
Pe finalul întrevederii, Președintele țării a reiterat că Moldova trebuie să continue să meargă pe calea implementării reformelor europene, totodată, construind relații de bună cooperare atît cu țările din Vest, cît și din Est.