CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu guvernatorul regiunii Kursk

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu guvernatorul regiunii Kursk, Aleksandr Mihailov. Cu această regiune, Moldova are relaţii tradiționale bune şi consolidate, inclusiv prin intermediul oraşelor înfrăţite.

Șeful statului i-a adresat domnului Aleksandr Mihailov cuvinte de recunoştinţă pentru asistenţă şi contribuţie plenară în organizarea şi desfăşurarea, în regiunea Kursk, a Festivalului Interregional „Mărţişor-2018”.

Președintele țării i-a mulţumit guvernatorului regiunii Kursk pentru semnarea protocoalelor privind stabilirea relaţiilor de înfrăţire între oraşul Jeleznogorsk şi raionul Basarabeasca, precum şi raionul Kurciatov şi raionul Ocniţa, documente ce au fost semnate la 29 martie, curent. “În opinia noastră, aceste noi relaţii vor contribui la intensificarea cooperării noastre, precum și la dinamizarea relaţiilor multilaterale între regiunea Kursk şi Moldova”, - a subliniat Igor Dodon.

În cadrul dioalogului președintele a exprimat recunoștință domnului Aleksandr Mihailov pentru invitaţia de a participa la acţiunile solemne, dedicate aniversării a 75-a a Victoriei în Bătălia de la Kursk, care vor avea loc în perioada 22-23 august, 2018, cît şi pentru inițiativa de a organiza participarea la aceste acţiuni a unei delegaţii a veteranilor din Republica Moldova – participanţi la Bătălia de la Kursk. Igor Dodon a menţionat că o delegație a reprezentanților din Moldova va fi prezentă la acest eveniment.

Totodată, șeful statului i-a mulţumit domnului Mihailov pentru contribuție în dezvoltarea relaţiilor comercial-economice, în susţinerea businessului mic şi mijlociu în raioanele şi oraşele înfrăţite din regiunea Kursk, în special, pentru platoul oferit gratuit pentru producţia de origine moldovenească în cadrul Tîrgului Universal Interregional, care va avea loc la Kursk, în perioada 8-10 iunie, 2018.

Părțile au discutat despre continuarea colaborării eficiente comercial-economice între Moldova şi regiunea Kursk, despre studierea experienţei în domeniul educaţiei, culturii şi turismului și colaborarea în sfera umanitară.

Președintele țării și-a exprimat convingerea că relaţiile dintre Republica Moldova şi regiunea Kursk vor evolua cu succes în continuare.