Preşedintele ţării, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu conducerea Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
Ministrul Pavel Voicu i-a comunicat şefului statului că, deocamdată, efectivul departamentelor din cadrul MAI face față situației privind necesitatea de a patrula străzile, parcurile și alte locuri publice din localitățile țării. Însă colaboratorii poliției lucrează la limita posibilităților, întrucît trebuie să îndeplinească și funcția de prevenire a infracțiunilor și de identificare a celor care le săvîrșesc.
Conform informațiilor ministrului de interne, pînă în prezent, au fost întocmite 1040 de procese verbale contravenționale în privința persoanelor fizice, agenților economici și companiilor de transport. De regulă, este vorba despre persoane care au încălcat regimul de carantină, localurile de alimentație publică care își continuă activitatea în pofida interdicției stricte, transportul de pasageri în care numărul de persoane în interiorul unității este mai mare decît cel admis.
În mod separat a fost subliniat faptul că în cazul în care aceste încălcări vor provoca infectarea oamenilor cu coronavirus, pe numele acestor cetățeni vor fi deschise dosare penale, iar în caz de deces al persoanei infectate, pedeapsa ar putea constitui pînă la 7 ani privațiune de libertate.
În continuarea ședinței de lucru, interlocutorii au abordat problema privind controlul cetățenilor noștri care continuă să revină în Republica Moldova din străinătate. În special, a fost remarcat faptul că acești oameni își asumă angajamentul de a completa fișa epidemiologică în care sînt înregistrate datele personale, inclusiv adresa de domiciliu. Astfel, persoana care vine în Moldova, este obligată să se afle pe adresa indicată, unde va fi sub supravegherea medicilor timp de 14 zile. Au fost deja depistate 10 cazuri de încălcare a regimului de carantină și pe numele acestor persoane au fost deschise dosare contravenționale.
În încheierea întrevederii, şeful statului a adresat mulțumiri conducerii și personalului MAI pentru sacrificiul de care dau dovadă, alături de medici, în combaterea răspîndirii virusului, îndemnîndu-i să demonstreze și în continuare fermitate și consecvență în această situație.