Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Azerbaidjan în ţara noastră, ES Gudsi Dursun oglu Osmanov.
În cadrul dialogului, interlocutorii au trecut în revistă stadiul actual al relațiilor moldo-azere, pledînd pentru aprofundarea și extinderea raporturilor de cooperare.
Şeful statului a exprimat gratitudine conducerii Azerbaidjanului pentru susținerea semnificativă oferită țării noastre în realizarea mai multor proiecte sociale. În context, Igor Dodon a reiterat că în anul curent, în orașul Ceadîr-Lunga va fi dat în exploatare un Centru cultural-educațional, edificat cu susținerea Fundației "Heydar Aliyev". Acest lucru a fost posibil grație înțelegerii la care a ajuns Preşedintele Igor Dodon cu Președintele Ilham Aliyev, în cadrul vizitei oficiale la Baku, în 2017.
Totodată, oficialii s-au referit la importanța desfășurării celei de-a patra ședințe a Comisiei interguvernamentale pentru colaborare comercial-economică, care nu s-a convocat din anul 2012, fapt care va impulsiona interacțiunea cu mediul de afaceri din Azerbaidjan.
Pe finalul întrevederii, Igor Dodon a remarcat oportunitatea organizării unor vizite reciproce la nivel înalt, atît a Președintelui Ilham Aliyev în Moldova, cît și a sa - în Republica Azerbaidjan.