Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu E.S. Lucy Joyce, Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar al Regatului Unit în Republica Moldova.
În cadrul discuției șeful statului a apreciat buna cooperare dintre Republica Moldova și Regatul Unit, exprimîndu-și dorința de dinamizare a dialogului pe toate dimensiunile, inclusiv prin organizarea vizitelor oficiale şi întrevederilor la nivel înalt.
Totodată, părțile au discutat evoluția raporturilor comerciale și economice între țările noastre ținînd cont de eventuala ieșire a Marii Britanii din cadrul Uniunii Europene.
În cursul discuției interlocutorii au abordat, de asemenea, agenda politicii interne din Republica Moldova după validarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 24 februarie. Igor Dodon a informat-o pe doamna Joyce că pînă pe data de 25 martie va convoca, prin decret prezidențial, prima ședință a noului Parlament. În context, oficialii abordat diverse scenarii ale evoluției politice în Moldova.