CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Preşedintele Republicii Moldova a avut o convorbire telefonică cu Președintele Republicii Turcia

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o convorbire telefonică cu Președintele Republicii Turcia, Recep Tayyıp Erdoğan.

Oficialii au discutat mai multe subiecte legate de parteneriatul strategic dintre Moldova și Turcia. Igor Dodon a apreciat contactele permanente stabilite între țările noastre la cel mai înalt nivel, inclusiv schimbul de vizite oficiale ale celor doi Președinți, în 2018 și 2019.

În context, şeful statului a salutat activitatea Grupului Comun pentru Planificare Strategică – un sub-mecanism al Consiliului pentru Cooperare Strategică la Nivel Înalt dintre Moldova și Turcia, ședințele căruia au avut loc în cadrul vizitelor menționate. Preşedintele Moldovei a subliniat importanța organizării în anul viitor a celei de-a 2-a ședințe a Consiliului pentru Cooperare Strategică la Nivel Înalt, co-prezidată de șefii ambelor state.

În altă ordine de idei, Preşedintele Republicii Moldova a adus sincere mulțumiri Președintelui turc pentru suportul constant acordat țării noastre în realizarea proiectelor sociale și umanitare, dar și pentru sprijinul acordat Moldovei pe dimensiunea aprovizionării cu echipament medical și de protecție, atât în debutul crizei pandemice, cât și ulterior.

Igor Dodon a constatat cu satisfacție dinamica ascendentă a raporturilor comerciale bilaterale. „În anul 2019 am înregistrat un record istoric în volumul schimburilor de mărfuri – 576 milioane de dolari, ceea ce este cu 29% mai mult decât în 2018 (446 mil.). Exportul mărfurilor moldovenești în Turcia a crescut cu 65% - de la 106 la 175,5 milioane de dolari. Importul mărfurilor turcești în Moldova rămâne, însă, mult mai mare: 340 milioane de dolari în 2018 și 400,5 milioane în 2019", a specificat şeful statului.

Interlocutorii au fost unanimi în opinia că, deși criza pandemică a afectat schimburile comerciale dintre țările noastre, există un potențial nevalorificat la acest capitol. Analiza evoluției schimburilor comerciale cu Turcia în ianuarie-iulie 2020, comparativ cu perioada similară din anul 2019, relevă micșorarea atât a exporturilor (-22,8%), cât și a importurilor (-8,4%). Astfel, volumul comerțului în perioada menționată a înregistrat suma de 293 mil. de dolari (-13% în comparație cu primele 6 luni ale anului 2019), dintre care exportul – 97 milioane, iar importul – 195 milioane.