Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, un decret privind eliberarea domnului Nicolae Nogai din funcția de judecător la Curtea de Apel Bender, în legătură cu pronunțarea hotărârii definitive de condamnare.
Pe 5 decembrie 2014 Curtea de Apel Bălţi a emis o decizie prin care Nicolae Nogai a fost declarat vinovat de pronunţarea, cu bună-ştiinţă, a unei hotărâri judecătoreşti contrare legii, soldată cu urmări grave, infracţiune prevăzută de art. 307 alin. (2) lit. c) al Codului penal al Republicii Moldova.