CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Nicolae Timofti a participat la manifestațiile dedicate Hramului orașului Florești

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a participat astăzi, 14 octombrie a.c., la manifestațiile dedicate Hramului orașului Florești, care a împlinit 425 de ani de la prima atestare documentară.

În discursul său, rostit în fața unui numeros public, Nicolae Timofti s-a declarat onorat să fie alături de pământenii săi de Hramul orașului Florești, șeful statului fiind născut în satul Ciutulești, raionul Florești.

Președintele Republicii Moldova  a amintit că în secolul XVII localitatea Florești făcea parte din moșia ilustrului cronicar Miron Costin, care a scris «Letopisețul Țării Moldovei». „Faptele istorice ale înaintașilor noștri trebuie să ne mobilizeze și să ne dea puteri să înfruntăm vremurile pe care le trăim astăzi. Trebuie să făurim un astfel de viitor, de care să fie mândri marii noștri voievozi și cărturari”, a spus șeful statului.

În altă ordine de idei, Nicolae Timofti  a subliniat că Republica Moldova s-a angajat pe calea integrării europene, iar modernizarea țării este posibilă prin realizarea unor ample reforme, care ar asigura bunăstarea cetățenilor țării. „Putem realiza acest obiectiv prin edificarea unui stat de drept, în care nimeni să nu fie mai presus de lege, în care să existe o justiție independentă, iar oamenii să beneficieze de toate drepturile constituționale. Facem aceste reforme în interesul cetățenilor, pentru un viitor mai bun al copiilor noștri”, a spus șeful statului.

Președintele Nicolae Timofti și-a exprimat speranța că locuitorii orașului vor păstra și vor perpetua frumoasele tradiții populare și vor contribui prin energia, hărnicia și spiritul lor de inițiativă la propășirea Republicii Moldova.

Nicolae Timofti a asistat la concertul festiv, desfășurat în piața centrală a orașului,  unde s-a întreținut cu participanții la eveniment.