Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a oferit astăzi, 27 august a.c., o recepție cu prilejul aniversării a 25-a a Independenței Republicii Moldova.
Vă prezentăm discursul rostit de Excelența Sa Nicolae Timofti, în deschiderea evenimentului:
„Domnule Prim Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur,
Domnule al doilea Președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi,
Domnule Președinte Al Parlamentului,
Domnule Prim-ministru,
Excelențele Voastre, Doamnelor Și Domnilor Ambasadori,
Distinși oaspeți,
Onorată asistență,
Este o imensă bucurie pentru mine să mă aflu astăzi alături de Domniile Voastre, într-un context prilejuit de o aniversare istorică – 25 de ani de Independență a Republicii Moldova, 25 de ani de când ne-am rupt definitiv de trecutul dictatorial.
În numele poporului și al meu personal, Vă exprim profunda apreciere și întreaga noastră recunoștință pentru devotamentul și implicația pe care le-ați avut și le aveți în modelarea trecutului, prezentului și viitorului Republicii Moldova.
Declarația de Independență, semnată de cei 278 de deputați din primul Parlament ales democratic, supranumit de noi Parlamentul Independenței, a inspirat generații întregi, prin lecția de voință politică, curaj civic și patriotism pe care au dat-o. Documentul istoric, care ne-a poziționat ca identitate statală și națională, a pus piatra de temelie a unui stat, care urma să se fortifice, dar și să-și justifice dreptul la existență pe harta lumii.
După 27 august 1991, ne-am găsit forțele în lumea Democrației și a Libertății. Aceasta este cea mai mare cucerire a unui popor, care înregimentat, fără de voia sa, într-un imperiu al dictaturii sovietice, a trebuit să devieze de la identitatea sa istorică și apoi să-și deplângă feciorii exilați prin siberiile de gheață ale regimului comunist.
Iată de ce ziua de astăzi se asimilează, în primul rând, cu recuperarea identității și demnității naționale, cristalizate în simbolurile esențiale ale statului – Imnul, Limba română, Tricolorul, Constituția. Am plătit scump pentru Libertate și Independență, iar Democrația a devenit răsplata pentru toate suferințele pe care le-am avut până acum – deportări, umilințe, războiul de pe Nistru. Avem încredere în Democrație, în tot ceea ce ne poate oferi ea, dacă politicienii vor ști să facă politica în interesul societății, dar nu al lor personal, să garanteze respectarea legii și a instituțiilor statului. Acesta ar fi un exemplu bun pentru întreaga noastră societate.
După săvârșirea Actului de Independență, aderarea la Consiliul Europei și la Organizația Națiunilor Unite, o altă mare victorie a poporului nostru a fost semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Apropierea de familia europeană, acolo unde neîndoielnic ne este locul, este cea mai mare garanție a independenței și prosperității Republicii Moldova, iar integrarea în Uniunea Europeană trebuie să fie un vis comun și cu izbândă.
Drumul nostru ireversibil spre Europa nu ar fi fost posibil fără de sprijinul constant al partenerilor de dezvoltare. Profitând de solemna ocazie, când se face simțită prezența istoriei, aduc sincere mulțumiri, în numele poporului și al meu personal, celor care reprezintă în această sală statele care ne încurajează și ne susțin prin diferite metode în aspirațiile noastre de europenizare și modernizare.
Bunăstarea cetățenilor, prosperitatea statului Republica Moldova sunt de neconceput fără de sprijinul partenerilor de dezvoltare, fără de umărul puternic al Uniunii Europene.
Astăzi, traversăm un context marcat de evoluții îngrijorătoare pe dimensiunea securității regionale și internaționale, dar și schimbări în propriul sistem politic. Ne așteaptă o toamnă electorală. Astfel, acum mai mult ca oricând, țara are nevoie, de cârmuitori înțelepți și integri.
Solidaritatea dintre popor și cârmuitorii săi, implicarea activă a societății civile sunt principalele deziderate ale unei democrații sănătoase.
În evoluția statului nostru, vom amplifica dialogul politic și cel comercial-economic cu Vestul și cu Estul. Totodată, să fie clar tuturor că Moldova va continua parcursul european și acesta trebuie să fie cel mai vizibil accent al politicii naționale și externe. Sunt ferm convins că vom putea valorifica împreună toate oportunitățile pe care ni le oferă familia europeană, Europa liberă și unită.
Ajunși la această oră de bilanț al unui pătrar de secol din istoria statului, suntem obligați să ne uităm cu încredere spre viitor, să veghem ceea ce am reușit să obținem până acum –Democrația – care este cea mai frumoasă artă a guvernării. Este în puterea noastră să ne conjugăm eforturile pentru a face țara puternică, pentru a deveni demni și respectați în lume.
Doamnelor și domnilor,
Doresc să adresez gândurile mele cele mai calde, însoțite de sincere urări de bine tuturor cetățenilor Republicii Moldova, urându-le multă sănătate, bucurie și spor în tot ceea ce își propun. Cetățenii Republicii Moldova vor o țară prosperă și sigură. Consider că dorința de progres a cetățenilor trebuie să fie fundamentul acțiunilor noastre, iar realizarea acestui deziderat ține de efortul fiecăruia dintre noi. Datoria noastră este să lăsăm generațiilor viitoare o țară mai bună, mai înfloritoare.
Vă îndemn să ridicați primul toast pentru Republica Moldova și să Vă simțiți ca acasă!”