În cadrul vizitei întreprinse în raionul Edineț, Igor Dodon, a luat cunoștință de activitatea a trei întreprinderi agroindustriale.
Gospodăria țărănească a lui Victor Scutari include o livadă de meri pe o suprafață de 80 de hectare, 10 hectare de cireși, 20 de hectare de livadă intensivă. Pomii au început să rodească în anul 2014.
Întreprinderea dispune de un frigider cu capacitatea de păstrare a unei cantități de 2400 kg de mere, o linie de sortare cu capacitatea de cinci tone pe oră, aceasta fiind deservită de 40 de angajați. De regulă, aici lucrează 50 de persoane, dar în timpul sezonului, numărul lucrătorilor variază de la 120 la 250 de persoane.
Cel de-al doilea agent economic este SRL „TB Fruit”, condusă de Oleg Jigailo. Întreprinderea a fost fondată în anul 2015 și face parte din parcul industrial din Edineț. Activitatea principală a acesteia o constituie producerea concentratului de mere. Numărul angajaților este de aproape 120, iar în timpul sezonului, acesta poate ajunge pînă la 200 de persoane.
Cea de-a treia destinație a fost fabrica de păsări SRL „PB-NORD” din orașul Edineț. Compania activează deja de 15 ani, asigurînd populația cu carne și ouă de pasăre. În anul 2019, întreprinderea a realizat produse pe piața internă în valoare de 40 milioane de lei. La fabrica de păsări activează 120 de persoane.
Şeful statului a salutat conducerea și colectivele de muncă de la toate întreprinderile respective. Igor Dodon a apreciat înalt realizările lor și i-a asigurat că statul va susține și în continuare producătorii autohtoni din sectorul agroindustrial.