CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Moldovei a primit scrisorile de acreditare din partea a trei ambasadori agreați

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a primit scrisorile de acreditare din partea a trei ambasadori agreați: E.S. Tajul Aman bin Mohammad, Ambasador al Malaeziei, cu reședința la București, E.S. Daniel Hernandez –Joseph, Ambasador al Statelor Unite Mexicane, cu reședința la Atena, și E.S. Nguyen Anh Tuan, Ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam, cu reședința la Kiev.

În cadrul întrevederilor, șeful statului le-a urat fiecărui ambasador succes în îndeplinirea mandatelor. Totodată, Președintele țării a reiterat interesul pentru dezvoltarea unei colaborări pragmatice și eficiente cu statele pe care le reprezintă, pentru valorificarea într-o măsură cât mai mare a potențialului de cooperare existent între țări.

Igor Dodon și-a exprimat încrederea că acreditarea noilor ambasadori va da un nou impuls relațiilor diplomatice, politice și economice între statele noastre.

Șeful statului a pledat pentru efectuarea unor schimburi de vizite a delegaţiilor de diferit nivel întru impulsionarea dialogului politic bilateral.