CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Moldovei a avut o întrevedere cu Ministrul de Externe al Ungariei

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului al Ungariei, Péter Szijjártó.

Interlocutorii au făcut un schimb de opinii pe marginea dezvoltării dialogului bilateral în domeniile de interes comun, dar și cu privire la situația politică internă și externă în Republica Moldova.

Igor Dodon a salutat prezența delegației ungare în Moldova, subliniind faptul că părțile au multe viziuni comune pe diverse subiecte de interes major pentru ambele țări. Președintele Moldovei și Ministrul ungar au fost unanimi în opinia că interesul național trebuie să prevaleze în toate acțiunile întreprinse în favoarea celor două state.

A fost remarcat faptul că timp de 26 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, Moldova a semnat cu Ungaria circa 60 de acorduri bilaterale în diverse domenii.

Șeful statului a subliniat că este adeptul promovării unui echilibru în politica externă bazat pe dezvoltarea unor relații reciproc-avantajoase cu țările atît din Est, cît și din Vest. Președintele a îndemnat Ungaria să manifeste interes în sprijinirea eforturilor Moldovei de consolidare a statutului de neutralitate al RM, care este condiția de bază a securității naționale, energetice, informaționale și a prosperării țării.

Igor Dodon i-a mulțumit Ministrului ungar pentru asistența financiară și socio-umanitară acordată Republicii Moldova în mai multe domenii, pledînd pentru intensificarea schimburilor comerciale între cele două ţări și valorificarea oportunităților de aprofundare a cooperării bilaterale.

Șeful statului și-a exprimat convingerea că bunele raporturi de prietenie și colaborare dintre Republica Moldova și Ungaria la nivel de conducere și popoare vor cunoaște şi în continuare o ascensiune în toate domeniile de interes comun.