CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Moldovei a avut o întrevedere cu Ministru-președintele Flandrei

Prima întrevedere din cadrul vizitei de lucru a Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, în Regatul Belgiei, a avut loc cu Jan Jambon, Ministru-președinte al Flandrei, regiune cu cel mai avansat grad de industrializare a țării și una dintre cele mai dezvoltate din Europa.

Șeful statului a apreciat înalt relațiile bilaterale la nivelul guvernelor naționale, subliniind, totodată, interesul țării noastre pentru dezvoltarea unor parteneriate reciproc avantajoase cu regiunile Belgiei, în toate domeniile de interes comun.

În context, Igor Dodon a salutat intenția cercurilor de afaceri flamande de a efectua o vizită la Chișinău în toamna anului curent în vederea stabilirii unor contacte cu partenerii moldoveni. Totodată, Președintele țării a optat pentru ca businessmenii din Moldova să efectueze vizite de răspuns în Belgia, inclusiv în Flandra.

Șeful statului a subliniat că partea moldovenească este dispusă să ofere comunității de afaceri din Belgia posibilități largi de cooperare regională datorită acordurilor de liber schimb ale Moldovei cu țările CSI, UE, Turcia și Europa de Sud-Est.