CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Moldovei a avut o întrevedere cu doamna Rose Gottemoeller, Secretarul General Adjunct al NATO

În cadrul întrevederii părțile au făcut un schimb de opinii privind situaţia politică din regiune şi perspectivele interacţiunii Republica Moldova - NATO.

Igor Dodon a pus accentul pe principiile care stau la baza relaţiilor cu NATO: respectarea principiului inviolabilităţii frontierelor  Republicii Moldova recunoscute la nivel internaţional, respectarea statutului constituţional de neutralitate permanentă al Republicii Moldova, respectarea intereselor reciproce în cadrul dialogului, participarea Moldovei la operaţiunile de pacificare sub egida ONU.

De asemenea șeful statului a evocat mai multe declaraţii făcute de conducerea NATO, potrivit cărora Alianţa Nord-Atlantică manifestă o atitudine de respect faţă de statutul constituţional de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. Igor Dodon a propus, repetat, ca aceste declaraţii să fie consfinţite într-un document politic consensual. Interlocutorii au convenit asupra organizării unor consultări la nivel de experți la acest subiect. ”Poziţia noastră principială este că, în relaţiile sale atît cu Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO), cît şi cu Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), Republica Moldova trebuie să se bazeze în exclusivitate pe statutul său de neutralitate”, a subliniat președintele Moldovei.

În context, Igor Dodon a menționat graba deschiderii Centrului de Legătură al NATO în Moldova, care ar putea avea efecte negative foarte grave. În opinia președintelui, acest lucru ar complica semnificativ efortul de soluționare a diferendului transnistrean. ”Inaugurarea  Centrului de Legătură al NATO la Chişinău nu corespunde spiritului Hotărîrii Parlamentului din 31 martie 2016 pentru aprobarea Declaraţiei Parlamentului Republicii Moldova cu privire la inviolabilitatea suveranității, independenței și neutralității permanente a Republicii Moldova”, a mai spus șeful statului.

Totodată, Igor Dodon a anunțat despre inițiativa de a desfășura sub egida Președintelui Republicii Moldova, în primul semestru al anului 2018, o conferință internațională cu genericul ”Neutralitatea permanentă a Moldovei – factor de stabilitate și dezvoltare sau noua provocare în relațiile dintre Est și Occident” și a invitat reprezentanții NATO să participe la acest forum.

În finalul întrevederii președintele țării a relevat că ”sîntem deschişi la consultări cu structurile NATO, inclusiv la nivel informal, care ar putea fi valorificate pentru dezvoltarea relaţiilor noastre şi, totodată, nu vor avea un caracter ambiguu din punct de vedere al respectării Constituţiei ţării noastre”.