CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Maia Sandu la întâlnirea cu reprezentanții Comunității Armenilor: „Scopul nostru este să construim o țară în care toți se simt în siguranță și se respectă reciproc”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit în această dimineață cu liderul spiritual al armenilor din Republica Moldova, părintele Nzhdeh Keshishyan, și vicepreședintele Comunității Armenilor din Moldova, Ghenadii Babaian.

Șefa statului a menționat că armenii trăiesc pe acest pământ de mai multe secole și sunt parte integrantă din poporul nostru, iar Biserica Armenească Sf. Maica Domnului este unul dintre cele mai vechi lăcașuri din Chișinău, ridicată încă în 1804. Președintele Maia Sandu le-a mulțumit distinșilor interlocutori pentru urările de bine, pace și sănătate și pentru deschiderea de a contribui la unificarea societății și îndeplinirea obiectivelor noastre comune.

„Scopul nostru este să construim o țară în care toți se simt în siguranță, se respectă reciproc și pot conta pe instituțiile statului, care trebuie să cheltuie banul public pentru necesitățile oamenilor, nu pentru scheme de corupție. Așa încât tinerii să aibă locuri de muncă, iar vârstnicii să se bucure de o pensie bună”, a spus doamna Maia Sandu.

În cadrul discuției, șefa statului a afirmat că, timp de 30 de ani, unii au încercat să ne divizeze după etnie, limbă și alte caracteristici. „Din păcate, până astăzi, unii politicieni continuă să manipuleze oamenii. Însă a venit vremea să înțelegem că doar împreună putem construi o societate fericită și vom reuși să facem din casa noastră comună - Moldova - o țară cu adevărat puternică și prosperă”, a declarat Președintele Maia Sandu.