Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat astăzi o vizită de lucru în raionul Ungheni. Șefa statului s-a întâlnit cu mai mulți primari și consilieri, cu învățători, medici și antreprenori din raion.
„Am discutat despre efectele pandemiei și despre mersul campaniei de vaccinare. Pedagogii mi-au împărtășit problemele învățământului online și am discutat cum putem asigura un număr suficient de profesori în școli. Am vorbit despre proiectele de dezvoltare și infrastructură realizate în localitățile din raion. Bugetul pentru aceste intervenții trebuie suplimentat din fonduri externe - ceea ce este posibil datorită sprijinului de care se bucură țara noastră în prezent - dar proiectele trebuie alocate și realizate corect, fără preferințe politice”, a spus doamna Maia Sandu.
Vizita șefei statului a continuat la Zona economică liberă Ungheni, unde a discutat cu rezidenții despre necesitatea extinderii piețelor de desfacere, stopării controalelor ilegale și eliminării monopolurilor din economie. „Am menționat că voi atrage atenție, în mandatul meu, unor proiecte de infrastructură cu impact economic major. Asemenea exemple ar fi construcția podului peste Prut de la Ungheni, ce va oferi antreprenorilor din țară acces la noi piețe de desfacere și la dezvoltarea unor noi parteneriate de afaceri”, a subliniat Președintele țării.
În context, șefa statului a menționat că, pentru a obține finanțare pentru asemenea proiecte de anvergură de la partenerii noștri, Republica Moldova trebuie să respecte unele condiții - înainte de toate, o justiție corectă și eliminarea corupției din sistemul public. „Nimeni nu ne va da bani pentru dezvoltare, dacă vede că banii sunt furați, iar hoții dau lecții de moralitate din libertate. Oamenii doresc o țară respectată, o țară cu care să se mândrească și în care munca să le aducă prosperitate”, a afirmat Președintele Maia Sandu.
În după-amiaza zilei, șefa statului a mers în orășelul Cornești, unde s-a întâlnit cu câteva sute de locuitori ai acestei localități și ai satelor vecine. „Oamenii doresc să-și dezvolte comunitățile de baștină, să aibă destui medici și profesori, locuri de muncă și pensii mai mari. Suntem obligați să facem totul pentru a realiza aceste așteptări. Am discutat și despre potențialul turistic al regiunii - o mică investiție în repararea câtorva drumuri locale ar putea impulsiona dezvoltarea turismului în zona pitorească a Corneștilor”, a spus Președintele.