Astăzi, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, însoțit de consilierii prezidențiali, a depus flori la bustul marelui poet Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, cu prilejul împlinirii a 169 de ani de la nașterea scriitorului.
Șeful statului a menționat că „poetul nepereche“, așa cum a mai fost numit, a lăsat o moștenire culturală bogată, care trebuie transmisă din generație în generație, deoarece opera sa ne-a modelat și ne reprezintă în mare măsură.
“Mihai Eminescu este și va rămîne o personalitate marcantă care, prin creația sa, și-a rezervat un loc de seamă în literatura universală”, a subliniat Igor Dodon.
De asemenea, Președintele a remarcat faptul că și azi rămîn a fi actuale versurile scrise de marele poet:
”Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece”.