Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong.
În cadrul dialogului, șeful statului a reiterat mesajul de felicitare Preşedintelui Republicii Populare Chineze, dlui Xi Jinping, cu prilejul realegerii sale în înalta funcție de Președinte al Republicii Populare Chineze și a urat succes, prosperare şi dezvoltare continuă Chinei, specificînd în mod aparte proiectul transcontinental de amploare “O singură centură – o singură cale”.
Igor Dodon i-a mulţumit domnului Ambasador şi conducerii Republicii Populare Chineze pentru poziţia fermă şi clară a Chinei, exprimată în sprijinul consolidării statalităţii, independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. În context, șeful statului a salutat dezvoltarea eficientă a relaţiilor bilaterale şi sprijinul reciproc în cadrul organizaţiilor internaţionale.
În timpul discuţiei, au fost abordate aspecte ale Acordului de comerţ liber dintre Moldova şi China, care se află la etapa de negocieri. Domnul Ambasador a confirmat deschiderea Chinei pentru o cooperare pragmatică, reciproc avantajoasă între ţările noastre, exprimînd interesul Republicii Populare Chineze pentru investiţii în economia națională, infrastructura și parcurile industriale din ţara noastră.
Igor Dodon a pledat pentru dezvoltarea unui parteneriat strategic între Moldova şi China, precum și pentru stabilirea unor relaţii durabile de prietenie la toate nivelurile. Președintele a specificat sprijinul Moldovei pentru politica „O singură Chină”, promovată de oficialii de la Beijing.
În cadrul discuției a fost abordat, de asemenea, subiectul ce ţine de perspectiva organizării întrevederilor la cel mai înalt nivel.
În final, șeful statului i-a mulţumit domnului Ambasador şi Guvernului Chinei pentru sprijinul acordat Fundaţiei de binefacere a Primei Doamne „Din suflet”.