Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se va întâlni mâine, 3 iunie, cu Președintele Guvernului Regatului Spaniei, Pedro Sanchez, cu prilejul vizitei efectuate de oficialul spaniol la Chișinău. După întrevedere, Președinta Maia Sandu și Președintele Pedro Sanchez vor susține o conferință de presă comună. Evenimentul va avea loc în incinta Președinției, începând cu ora 14.45. Accesul mass-media se va face în baza legitimațiilor de presă și a acreditărilor.